O nouă piesă în construirea „noului Dinamo”!** „Pârvulescu vine la vară!”

O nouă piesă în construirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Pârvulescu va deveni „câine” de la finalul sezonului.
ProSport a anunțat mutarea în exclusivitate zilele trecute, iar
ieri antrenorul „câinilor” a confirmat informația. Mijlocașul în
vârstă de 22 de ani va veni în „Groapă” din vară și va fi o nouă
piesă în construirea „noului Dinamo”.

Dinamo a mai detonat o bombă pe piața transferurilor. Una cu
explozie întârziată, asta pentru că s-au înțeles de principiu cu
cei de la Gaz Metan pentru Paul Pârvulescu, fotbalist care urmează
să vină în „Ștefan cel Mare” din vară. Ieri, Ioan Andone a
subliniat mutarea în momentul în care a fost întrebat de viitorul
său elev. „Este un jucător pe care noi îl vrem de mult
timp. Este bine că dorește să vină, ne bucură acest lucru, dar
sosirea lui nu se va întâmpla acum. Cel mai probabil, la
vară”
, a precizat tehnicianul în conferința de presă
susținută în Antalya.

Înțelegere în
secret

Șefii celor două grupări nu au recunoscut transferul decât
neoficial, aceștia ferindu-se să facă publică tranzacția. În
spatele cortinei, „câinilor” le place totuși să spună franc:
„L-am acontat pe Pârvulescu, din vară vine la
noi”
. Mai rămâne de stabilit doar salariul jucătorului,
fotbalist care este crescut într-o familie de „câini”, tatăl său,
președinte la Pandurii, fiind un fan al roș-albilor.

60 de
prezențe
a bifat Pârvulescu în Liga I, timp în care
a marcat de patru ori

60 de mii de
euro
este salariul stagional al lui Pârvulescu la
Gaz Metan, la Dinamo urmând să câștige cu 40.000 mai mult

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×